Organizat de Dacia Revival International Society (cu sediul la New York), Congresul al 10-lea de dacologie EMINESCU 2009, ne-a reamintit personalitatea geniului românilor. Congresul s-a desfăşurat în perioada 14-16 iunie 2009 la Bucureşti.
Preşedintele DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY, dr. Napoleon Săvescu a deschis lucrările Congresului al 10-lea de dacologie EMINESCU 2009 printr-o retrospectivă asupra Congreselor anterioare, prezentând temele abordate, dar şi acţiunile practice, de recuperare şi promovare a valorilor şi simbolurilor geto-dacice. Manifestarea a fost prefaţată, duminică, de un spectacol de muzică, dans şi poezie, susţinut pe scena Teatrului de vară CONSTANTIN TĂNASE din Parcul Herăstrău de tineri interpreţi sensibili şi originali care au aprins în noi dorul de sufletul neamului românesc.

Semnalăm prezenţa inedită, în cadrul Congresului al 10-lea de dacologie EMINESCU 2009, a profesorului de studii ale religiilor şi filosofie Octavian Sărbătoare din Sydney – Australia.
Lucrarea prezentată de domnia sa:
RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR
ne îndreaptă privirea către o revalorificare a tradiţiilor româneşti populare, aducătoare a echilibrului şi stabilităţii în fiinţa noastră.
Aula Congresului a găzduit cartea PE CALEA LUI ZAMOLXE, a scriitorului australian de origine română Octavian Sărbătoare. Concisă, clară, este scrierea unui om de acţiune. Prin faptele relatate ne creează unicitatea înţelepciunii spiritualităţii iar mutarea centrului din orient către plaiurile noastre mioritice ne dă speranţa ivirii izvorului de viaţă în arealul carpatin.
Cartea a fost lansată în cadrul ACADEMIEI DACOROMÂNE în 18 iunie 2009, prilej de felicitare a autorului ei de către participanţii eminenţi ai acestui forum.
Prima imagine îl reprezintă pe dr. Napoleon Savescu în timpul spectacolului organizat la Teatrul de vară CONSTANTIN TĂNASE, spectacol omagiu adus lui Mihail Eminescu, izvor nesecat de cunoaştere.
A doua imagine îi reprezintă pe profesorul de studii ale religiilor şi filosofie Octavian Sărbătoare împreuna cu Conf. univ. dr. C.D.Iscru şi dr. Geo Stroe, preşedintele Academiei dacoromâne. Sunt împreună în foaierul Teatrului Odeon, unde s-a desfăşurat a doua zi a Congresului al 10-lea de dacologie EMINESCU 2009, după ce Octavian Sărbătoare a susţinut prezentarea sa RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR.